La Multi Ani Opel Erebus de 10 ani alaturi de Dumneavostra

 

Cand au trecut acesti 10 ani? Trebuie sa recunoastem cu sinceritate ca nici noi nu ne-am dat seama foarte bine, dar ne amintim cu siguranta cum in ziua a 7-a a celei de a 7-a luni a anului 2000 („milenium”, nu-i asa?), o mana de oameni deschidea portile celui mai mare showroom si celui mai modern service Opel de la acea vreme. Crezul acestor oameni era simplu – „Totul despre masini” – pentru ca erau si sunt condusi de pasiunea pentru masini. Aceeasi pasiune de care ne amintesc toate generatiile de masini Opel, de 111 ani incoace, pasiunea care a facut sa se nasca ‚zeul’ neincoronat al epocii moderne - Automobilul.

 

Chiar daca pare [putin] exagerata comparatia, in anul 2000 intrarea noastra pe piata aproape ca avea ceva din descoperirea muntelui Erebus cu 160 de ani mai devreme. Ne amintim ca intram pe o piata auto incipienta, in formare, intr-o perioada in care aceasta era dominata fara drept de apel de marca nationala, o perioada in care volume de vanzari de 100 – 150 de unitati pe an erau absolut impresionante pentru orice importator de autoturisme. Pornind pe un teren inca necunoscut pentru multi la acea vreme, in cei 10 ani, Erebus a crescut, poate nu chiar ca Fat-Frumos din poveste, dar grupul de 20 de initiatori (de ce nu, pionieri) s-a transformat intr-o puternica echipa de 100 de oameni care au ales, uneori cu reale sacrificii, sa lucreze si sa creasca alaturi de Erebus. Oricat de complexe au devenit piata, activitatea noastra sau serviciile pe care le oferim, valorile noastre au ramas mereu aceleasi: Clientii, Echipa, Calitatea serviciilor.

 

 

 

Am considerat intotdeauna ca fiecare in parte dintre clientii nostri ne-au ajutat sa perfectionam tot ceea ce inseamna mecanismul Erebus, iar noi, in semn de respect, incercam in fiecare zi sa le oferim o abordare personalizata. De asemenea, ei sunt cei ce ne motiveaza in continuare sa incercam sa le depasim asteptarile si de aceea ne straduim sa le oferim ceva mai mult decat masini – incredere ca pot apela la noi oricand, incredere ca suntem aici, pregatiti sa sustinem examenul la “materia” Opel. Identitatea Opel este cea care ne-a ghidat intotdeauna, o identitate cu o misiune clara pe care am adoptat-o si cu care ne identificam... si incercam sa aducem un plus, pentru ca asta ne defineste, dorinta de a depasi mereu limitele. 

 

 

 

Lucrurile au evoluat, la fel si preocuparea noastra pentru calitate, iar din respect si grija pentru tot ce ne este drag si noua, Opel Erebus a adaugat sistemului de management al calitatii ISO 9001 si standardul de mediu ISO 14001 asigurandu-va astfel ca suntem intotdeauna atenti la ceea ce se intampla in jurul nostru.

 

 


Va multumim tuturor celor care ati fost alaturi de Erebus in toti acesti 10 ani! 

 

opel erebus dealer showroom bucuresti vehicule comerciale service opel itp leasing opel agila