Europol, unitate responsabila pentru imbunatatirea cooperarii intre serviciile de politie din statele membre si autoritatile vamale

Unul dintre aspectele cele mai importante al al pilonului trei al Uniunii Europene tine de cooperarea politieneasca in materie penala.   Unitatea Europol este responsabila pentru imbunatatirea cooperarii intre serviciile de politie din statele membre si autoritatile vamale.  Domeniul de competenta a Europol este acela de combatere a criminalitatii si a terorismului, dar unitatea nu este o forta de politie europeana,  este un instrument in serviciul statelor membre, cu rolul de a le sustine si da ajutorul in ceea ce priveste fenomenele criminale. In termeni practici, activitatea Europol consta in  facilita fluxul de informatii intre autoritatile nationale din statele membre.



Europol  participa alaturi de echipele comune, formate din reprezentanti ai diferitelor autoritatile statelor membre, la diferite anchete, furnizand informatiile de care au nevoie la fata locului.



Unitatea acorda sprijin statelor membre in actiunile ce privesc: traficul de substante interzise, retele clandestine de imigratie, acte de terorism, falsificare si spalare de bani, trafic de persoane si de autovehicule.



Europol poate stabili si intretine relatii de cooperare cu organismele infiintate prin Tratatele de instituire a Comunitatilor Europene si al Tratatului privind Uniunea Europeana in scopul indeplinirii sarcinilor sale. Printre institutiile cu care Europol intretine relatii in scopul prevenirii sau combaterii infractiunilor se numara urmatoarele:



-          Agentia Europeana pentru Managementul Cooperarii Operationale la Frontierele Externe ale statelor membre din Uniunea Europeana (Frontex);



-          Banca Centrala Europeana (BCE);



-          Observatorul European pentru Droguri si Toxicomanie (OEDT);



-          Oficiul European Antifrauda (OLAF).



Acordurile de lucru intre Europol si institutiile mentionate mai sus pot prevede aspectele:



-          consultarea periodica in vederea intereselor comune;



-          cooperarea in cadrul activitatilor.



Unitatea Europol stabileste si intretine relatii stranse in scopul cooperarii cu unitatea Eurojust si cu Colegiul European de Politie. De asemenea,  stabileste si intretine relatii de cooperare cu organisme terte responsabile pentru prevenirea si combaterea criminalitatii, precum Interpol etc.