Culorile anului 2022 în design interior

Designul interior are mai multe aspecte care trebuie luate în calcul atunci când dorești să amenajezi o locație. În funcție de loc și de tematica aleasă, se pune accentul pe texturi,culori, decorațiuni și așa mai departe.

În fiecare an există anumite culori care sunt reprezentative în designul de interior. Anul 2022 are o varietate de nuanțe ce pot atrage atenția clienților restaurantului tău.În cazul în care ai nevoie de idei design restaurant, iată culorile care vor fi la modă anul acesta.

Nuanțele de albastru și violet - Very Peri

Nuanțele de albastru și de violet sunt la modă anul acesta, reprezentând prospețime, curaj, creativitate. Aceste nuanțe au fost întotdeauna interesant de folosit în designul de interior,deoarece atrag atenția și pot transmite, într-un mod subtil, povestea restaurantului pe care dorești să-l amenajezi.

Una dintre nuanțelele reprezentative ale anului este ”Very Peri”, care este o nuanță vibrantă deviolet. Integrarea acestei nuanțe poate reprezenta o provocare pentru aspectul restaurantului, fiind mai neobișnuită, mai pretențioasă. Acest lucru nu ar trebui să reprezinte un obstacol pentru tine, deci fii îndrăzneț cu privire la modul în care alegi să folosești această culoare. Fie că este un perete vopsit Very Peri, care să atragă atenția asupra anumitor detalii din restaurant, fie că ai câteva scaune care sunt ca niște pete de culoare în interiorul restaurantului, sau poate chiar un tapet îndrăzneț, culoarea aceasta va fi cu siguranță un succes pentru designul de interior al restaurantului tău!

Alte nuanțe din această categorie sunt nuanțele aqua, dar și nuanțele stinse de albastru, care pot fi chiar combinate pentru a obține un design cât mai natural.

Nuanțele de verde - Guacamole & Olive Sprig

Nuanțele naturale de verde au fost și vor fi mereu la modă, deoarece oferă senzația de apropiere de natură. În situația actuală, persoanele caută confort și relaxare, mai ales atunci când petrec puțin timp în afara casei.

Astfel, integrează nuanțe de verde prin mobilier, prin vopseaua pe care o alegi pentru pereții restaurantului, prin decorul care se încadrează în tematica restaurantului. Poți folosi chiar și plante naturale de interior, pentru a intensifica senzația de relaxare și de siguranță a clienților. Nuanțele cum ar fi ”Guacamole” și ”Olive Sprig” sunt doar câteva dintre nuanțele de verde care predomină anul acesta, având tonuri blânde și gingașe.

Nuanțele calde - Citron

Nuanțele calde pot schimba instant starea încăperii în care ne aflăm, deoarece atrag atenția și dau senzația de afecțiune, de atașament, de confort. Anul acesta sunt în vogă nuanțele de galben, care sunt „însorite” și oferă clienților doza de energie de care au nevoie atunci când petrec timpul în restaurant.

Tonurile de galben citron, unt și galbenul pastelat reprezintă culori speciale în anul 2022, deoarece exprimă optimism și oferă o stare bună atunci când sunt folosite în combinații potrivite.

Posibilități nelimitate

Culorile vor reprezenta mereu o sursă de inspirație, un mod unic prin care oricine își poate exprima viziunea, starea, ideile. Dacă simți că restaurantul tău are nevoie de o reîmprospătare și nu știi cu ce să începi, încearcă să pornești de la culorile preferate,ținând cont și de cele care sunt la modă în anul 2022. Poți inclusiv să folosești servicii design interior, în cazul în care ai nevoie de o părere a unor profesioniști cu privire la culorile potrivite pentru conceptul restaurantului tău.