“Ne propunem ca in fiecare luna sa oferim copiilor din Centrul de Zi ”Casa Florian” clipe memorabile in cadrul petrecerilor tematice dedicate Sarbatoritilor Lunii. Fiecare copil este special, iar petrecerea dedicata zilei lui de nastere este felul in care am ales noi sa-i reamintim ca este o persoana importanta, speciala pentru noi, Echipa Hands On Education si prietenii din cadrul Fundatiei Joyo.”, a declarat Dl. Dan Rizea, reprezentantul companiei Hands On Education.
Petrecerile tematice vor reprezenta si un prilej pentru invatare prin joaca si pentru dezvoltarea comportamentului pro-social. Jocuri, concursuri, ateliere creative, cantec si dans, toate activitatile vor fi subscrise unei anumite teme.
“Proiectul se alatura eforturilor noastre de a asigura dezvoltare afectiva si morala copiilor din Centrul De Zi “Casa Florian”. Cu ocazia petrecerilor tematice, copiii vor fi stimulati sa acumuleze cunostinte despre anumite domenii de interes, dar mai ales sa isi dezvolte abilitatile sociale cele mai importante – aptitudini de comunicare, relationare si cooperare.”, a declarat Dna Adriana Constantinescu, Director Executiv Fundatia Joyo.
HandsOnEducation.ro este Primul Centru Educational pentru Invatare Activa (Play & Learn) – spatiu virtual pentru copii cu varsta pana in 12 ani, parinti si educatori. HandsOnEducation.ro ofera sfaturi si resurse pentru descoperirea si dezvoltarea competentelor si aptitudinilor specifice fiecarui copil, pentru ca acesta sa se bucure de o evolutie armonioasa menita a-l transforma intr-un adult independent, increzator in fortele proprii, dezinvolt, curajos si echilibrat. De asemenea, pe platforma HandsOnEducation.ro, parintii pot descoperi o selectie de produse cu ajutorul carora copiii au posibilitatea sa experimenteze activitati specifice inteligentelor multiple ce definesc competentele si aptitudinile lor (Gardner, 1983, “Teoria inteligentelor multiple”).
FUNDATIA JOYO (www.joyo-foundation.ro) - Sprijin Socio-Educativ pentru Copii, Tineri si Familii in Dificultate - este o organizatie nonguvernamentala infiintata in anul 2002, acreditata ca furnizor de servicii sociale care desfasoara proiecte socio-educative pentru copii, tineri si familii in dificultate, in vederea prevenirii abandonului familial si scolar, al reintegrarii scolare si al integrarii/reintegrarii profesionale.
